În momentul de faţă, jumătatea lunii octombrie mai precis, mulţi dintre noi ştiu deja unde îi va “prinde” Anul Nou. Fie că au planificat din timp (de acum câteva luni), fie că s-au hotărât zilele astea, încurajaţi de discuţiile de la cafea care încep cu un timid “Şi, unde faci Revelionul?”, mulţi ştiu deja unde vor petrece peste 77 de zile, câte au mai rămas până la marele eveniment. Cu toate astea, nu toţi suntem hotărâţi încă. Pentru aceia dintre voi care nici nu şi-au dat seama când a trecut vara (vă înţelegem perfect 😀 ) şi a sosit momentul de planificări de acest fel, am pregătit o serie de recomandări care să vă vină în ajutor. Cele zece destinaţii incluse în acest ghid pentru un Revelion 2014 ca la carte sunt faimoase pentru felul în care sărbătoresc Anul Nou, fie că e vorba de cele mai antrenante petreceri în aer liber, fie că e vorba de obiceiuri locale exotice.

 

london jtd2001

Londra

“La mulţi ani!” pe limba lor: Happy New Year!

Capitala Marii Britanii e faimoasă pentru spectacolul pe care îl organizează de Anul Nou. “Sediul central” e Tamisa. Sute de mii de oameni se adună pe malurile sale, în bărci sau în barurile şi restaurantele din apropiere pentru a asista la spectacolul de lumini şi artificii lansate pe un fundal ca în cele mai frumoase vise: London Eye şi Palatul Westminster. Pe deasupra, ora exactă e dată de Big Ben. Ce poate fi mai spectaculos? 🙂 În prima zi din noul an, festivităţile continuă cu o paradă de costume, fanfare şi dansatori.

 

de berlin silvester fotolia 6981

Berlin

“La mulţi ani!” pe limba lor: Frohes neues Jahr!

Berlinezii se pricep de minune în a organiza una dintre cele mai antrenante petreceri de Revelion. Cu o tradiţie ce durează de la Căderea Zidului Berlinului încoace, marea petrecere se desfăşoară pe 2 km de stradă, între Poarta Brandenburg şi Siegessäule (Coloana Victoriei). Dintre distracţiile oferite milioanelor de participanţi, turişti şi localnici: spectacole impunătoare de artificii, concerte pe scene diferite, dedicate câte unui anume gen de muzică, spectacole de lumini sau corturi cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale.

 

paris naotokui

Paris

“La mulţi ani!” pe limba lor:  Bonne année et bonne santé!

De Anul Nou, francezii au câte o distracţie pentru fiecare, în funcţie de preferinţe. Puteţi foarte bine să admiraţi spectacolul de artificii şi de lumini din zona Turnului Eiffel. Sau puteţi să vă distraţi la petrecerea de stradă din zona Champs-Elysees la care participă zeci de mii de oameni din toată lumea. Ca nişte romantici adevăraţi, însă, francezii au şi variante pentru cupluri sau aceia dintre voi care caută linişte: o cină romantică în cartierul Montmartre sau o plimbare cu barca pe Sena. Cine caută petreceri la care să danseze până dimineaţa ar trebui să meargă în barurile şi cluburile din cartierul Pigalle.

 

edinburgh mzmultics

Edinburgh

“La mulţi ani!” pe limba lor: A Guid New Year!

Scoţienii sunt printre cei mai petrecăreţi atunci când vine vorba de Revelion. În Edinburgh petrecerea numită Hogmany durează patru zile, de pe 30 decembrie până pe 2 ianuarie. Festivităţile cu o tradiţie de secole includ o paradă de torţe, spectacole de tot soiul, Ceilidh (petrecere tradiţională celtică), un carnaval, proiecţii de filme, concerte şi petreceri de stradă. La miezul nopţii, spectacolul de artificii este dintre cele mai impresionante din lume: artificiile împânzesc cerul, în timp ce mulţimea cântă “Auld Lang Syne”, un cântec tradiţional scoţian dedicat anului ce a trecut şi celui care vine.

 

Amsterdam iStock 000003157516Medium

Amsterdam

 “La mulţi ani!” pe limba lor: Gelukkig Nieuwjaar!

În capitala Olandei, de Revelion artificiile pe stradă sunt una dintre principalele distracţii. Asta înseamnă şi că o să vă fie cam greu să umblaţi pe străzi, prin totul fumul şi nebunia de afară. Petrecerile cele mai mari se ţin în cele mai importante pieţe: Dam Square, Rembrandtplein, Nieuwmarkt şi Leidseplein. Mai mult, atmosfera e animată aici de concerte de tot soiul sau de DJi care pun picioarele în mişcare până târziu în noapte. Altfel, dacă nu vă daţi în vânt după petrecerile în aer liber, cele din sutele de baruri ale Amsterdamului vă vor scăpa de orice bătaie de cap, oferindu-vă şi prieteni noi, şi atmosferă festivă în siguranţă deplină.

 

vienna xmas shutterstock 117533932

Viena

“La mulţi ani!” pe limba lor:  Frohes Neues Jahr!

Sărbătorile de Revelion din Viena au o ţinută uşor mai elegantă. Faimoasele târguri de Crăciun se prelungesc şi se transformă în târguri de Anul Nou, cu o atmosferă de sărbătoare asezonată din belşug cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale. Dincolo de asta, pentru a petrece Revelionul în stil pur vienez participaţi la unul dintre faimoasele lor baluri şi gale: Grand Ball în Palatul Hofburg, concertele de muzică clasică sau cina festivă la bordul croazierei pe Dunăre. La miezul nopţii pregătiţi-vă să valsaţi pe “Dunărea Albastră” compusă de Johann Strauss II, una dintre tradiţiile locale.

 

nyc robboudon

New York

“La mulţi ani!” pe limba lor: Happy New Year!

Dintre toate petrecerile de Revelion, cea mai faimoasă, cel puţin la noi, trebuie să fie cea din Times Square, NYC, care datează încă din 1907. Petrecerea din piaţă include concerte ale unor artişti faimoşi, spectacole de lumini în centrul cărora se află uriaşa sferă ce coboară deasupra mulţimii la miezul nopţii pentru a împrăştia confetti peste petrecăreţii care cântă şi dansează. Dacă nu vă tentează aglomeraţia, puteţi să optaţi pentru distracţia din cluburi şi baruri, cinele festive din restaurante sau pentru o croazieră în jurul Statuii Libertaţii, de unde veţi admira oraşul şi spectaculoasele focuri de artificii.

 

tokyo kimitumkus

Tokyo

“La mulţi ani!” pe limba lor: Akemashite omedetou!

Cei mai mulţi dintre japonezii sărbătoresc Anul Nou în familie, în faţa televizorului. Cu toate astea, turiştii n-au timp să se plictisească. La miezul nopţii, cel mai popular loc e intersecţia Shibuya, acolo unde se adună localnici şi turişti din lumea largă pentru numărătoarea inversă. Apoi, mergeţi într-unul din cluburile oraşului unde vă veţi distra până dimineaţa. O altă tradiţie de Anul Nou a japonezilor e vizitarea templelor, ceea ce o să vă placă dacă vreţi să învăţaţi cât mai multe despre cultura lor.

 

abu dhabi1

Abu Dhabi

“La mulţi ani!” pe limba lor: Kul am wa antum bi kheir!

În Abu Dhabi Revelionul se sărbătoreşte diferit: petrecerile cu alcool în stradă nu sunt legale. Cu toate astea, oraşul oferă alternative mai mult decât tentante. Cele mai populare sunt safari-urile în deşert: veţi sărbători Anul Nou într-un cort de beduini, veţi gusta din grătarele pregătite pe loc, vă veţi delecta privirea cu numerele dansatoarelor din buric. La miezul nopţii veţi da artificiile tipice metropolelor pe cerul înstelat din deşert, pe care îl puteţi admira cocoţaţi pe o cămilă.

 

rio

 Rio de Janeiro

“La mulţi ani!” pe limba lor: Feliz ano novo!

După Carnavalul de la Rio, petrecerea de Revelion e cel mai aşteptat motiv de sărbătoare din Brazilia. Petrecerile de stradă se pornesc în întreg oraşul, cea mai populară fiind zona din jurul muntelui Pão de Açúcar. Cu toate astea, cea mai mare distracţie e pe Plaja Copacabana. Milioane de oameni participă an de an. Tradiţia spune că cei care se distrează pe plajă de Revelion trebuie să îmbrace o singură culoare: alb pentru pace, galben pentru prosperitate sau roşu pentru pasiune. DJi internaţionali renumiţi pun sângele în mişcare, alături de spectacolele şcolilor de samba.

Unde vă prinde Revelionul, v-aţi hotărât? 🙂 Spuneţi-ne în comentarii care este alegerea voastră!


Instagram

Cauți un anumit loc?

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.