Săptămâna trecută am aflat secretele culinare ale uneia dintre cele mai faimoase capitale europene, iar cu puţin timp în urmă am descoperit locurile unde se bea cea mai aromată cafea. Acum ar fi cazul să stingem totul cu cel mai bun vin, nu credeţi? 🙂

bourgogne 21

Pe final de vară, drumul vinului din Europa vă va prinde numai bine, mai ales acelora dintre voi care apreciază un vin bun degustat în mediul său natural. În plus, multe dintre destinaţiile pe care vi le propunem includ cursuri şi activităţi interactive prin care veţi afla tradiţia locală. Nu e loc de plictiseală, prin urmare. 🙂

Franţa

Bordeaux – comerţul cu vinul are aici o tradiţie ce datează din secolul al XII-lea. Din 2007, localitatea face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, un motiv în plus să o includeţi în turul vostru. 🙂 Programaţi-vă neapărat o vizită în centrul istoric, apoi la castelele din împrejurimi, cu podgorii vechi de sute de ani, plus un loc la cursurile Şcolii de Vin din Bordeaux. În Saint-Émilion, o altă localitate importantă din regiune, veţi găsi unul dintre cele mai interesante trasee ale vinului din Europa: îl puteţi parcurge fie cu trenul special, fie pe bicicletă.

bordeaux
saint emilion 2

Bourgogne – o altă regiune cu sute de ani experienţă în producerea vinului. În total, aveţi de parcurs aici 65 de km de istorie şi tradiţie într-ale vinului, împărţiţi în cinci trasee diferite. Partea bună e că podgoriile sunt apropiate una de cealaltă, prin urmare puteţi bifa cât mai multe. 🙂 Route des Grands Crus, din Dijon către Santenay trebuie parcurs neapărat. În Bourgogne, traseele pot fi parcurse la pas, pe jos, cu bibicleta sau în balon. Şi aici veţi găsi o şcoală a vinului, cu  o programă variată, pe toate gusturile.

bourgogne

Alsacia – în regiunea din estul Franţei, iniţierea în tradiţia vinului e una riguroasă: 75 de muzee, integral dedicate subiectului sau adiacente, aşteaptă să îşi spună povestea. De departe cel mai complex este Le Musée du Vignoble et des Vins d’Alsace. Apoi, învăţarea continuă la drum, pe unul dintre traseele tradiţionale, parcurse fie cu maşina, fie cu bicicleta. Încheiaţi apoi pregătirea la Şcoala Vinului din Colmar, unde puteţi să mai rămâneţi o vreme să admiraţi peisajele uimitoare. 🙂

colmar

Italia

Piemont – se spune că cele mai bune vinuri, reprezentative pentru întreaga regiune, se găsesc în podgoriile din Langhe şi Alba, deci asiguraţi-vă că le vizitaţi. Când călătoriţi în regiunile viticole din Italia, e recomandat să vă cazaţi într-una dintre vilele tradiţionale cu regim hotelier.  Foarte interesant: turul regiunii Langhe pe Vespa, pe parcursul a două zile.

langhe

Toscana – în regiunea din centrul ţării aveţi de parcurs 14 „strade del vino”, fiecare cu un anumit specific în funcţie de tipul de vin, tehnicile folosite sau tradiţii locale. Unul dintre traseele cele mai populare este Chianti-Rùfina-Pomino, de parcurs fie cu maşina, fie cu bicicleta. Sau puteţi alege Strada del Vino Vernaccia di San Gimignano, cu o tradiţie de pe vremea lui Dante. 😀 Şi dacă tot sunteţi aici, vizitaţi şi Muzeul Vinului din oraş. Seara, vă puteţi retrage pentru odihnă într-unul dintre zecile de vile din zonă.

barolo

Campania – vinul are aici o tradiţie ce datează de pe vremea romanilor. Una dintre opririle obligatorii este podgoria Feudi di San Gregorio, cu restaurant şi grădină botanică la pachet. Alegeţi apoi să zăboviţi într-o vilă din localitatea Furore, la doar 6 km de Amalfi, faimoasa coastă. O destinaţie perfectă şi pentru iubitorii de plajă, deci. 😀

tumblr mqf3n89jz81qer9yuo1 500

Germania

Mosel – aici vinul se produce de peste 2.000 de ani. Ce trebuie neapărat să experimentaţi: Straußwirtschaften, tavernele sezoniere, deschise între mai şi octombrie, cu cele mai bune vinuri şi gustări ale producătorilor locali.

mosel

Franken – vinul alb specific oraşului este vândut în sticle rotunde, numite bocksbeutel. Folosirea acestui tip de sticlă este rezervat doar pentru anumite soiuri din această regiune, şi e protejată prin reglementările europene. De văzut neapărat: Juliusspital din Würzburg. Datând din 1576, spitalul şi-a susţinut activitatea prin comerţul cu vinul produs din pogdoria proprie. Ca şi în alte cazuri, podgoriile din regiune pot fi vizitate cu bicicletele închiriate.

franken

 

Rheingau – regiunea poate fi uşor explorată prin drumeţii, cu bicicleta, cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, de-a lungul Rinului. Nu rataţi Wiesbaden Wine Festival, pentru nouă zile dedicate vinului.

 

Grecia

Drumul Vinului nu ar putea fi complet fără o oprire în Grecia, nu-i aşa? 😀 Majoritatea traseelor se află în nordul ţării şi includ opriri în podgoriile tradiţionale, dar şi în anumite situri arheologice sau obiective importante în istoria grecească. Majoritatea lecţiilor despre vin se îmbină cu legende şi zei, normal. 🙂 Aşa că, iată, îl găsim pe Dionysus într-un final. 🙂

kavala2 104371

 

Deci, când pornim la drum? 🙂


Instagram

Cauți un anumit loc?

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.