În fața mea, ascuns printre nori, se află vârful unui vulcan. Are o formă ascuțită, conică. Încă nu știu că peste doar o săptămână mă voi plimba pe acolo. Mă uit în jos. Lacul imens este înconjurat de munți și de aşezarea densă a satelor. Pe lac plutește un templu, Pura Segara Ulun Danu Batur. În traducere directă – „Templul apei de pe lacul Batur”.
Am sentimentul că nu mai sunt alţi turişti aici. Nu există restaurante europene, nu există baruri zgomotoase și nici plaje cu nisip. Dar există warung-uri care servesc un nasi goreng (orez prăjit) delicios. Există cafenele mici care vând cafea balineză măcinată. Există două magazine alimentare și un bancomat, care, în general, nu funcționează. Există un câmp de orez lângă aproape fiecare casă. Încă un semn că zonele vulcanice sunt bune pentru agricultură. Și în fiecare dimineață te trezești cu sunetul cocoșilor.
Către paradis
Familia din Bali
Spre deosebire de alte locuri în care am stat în Bali, această cameră nu are aer condiționat, dar există ȋn schimb un ventilator mic pe perete. Am ales să stau la Batur Pyramid Guesthouse. Este un loc mic, cu doar 4 camere. A mea are 16 metri pătrați. Mobilierul este tipic pentru Bali: un pat dublu din lemn în mijloc, cu noptiere mici de o parte și de alta. Există, de asemenea, o masă mare cu un scaun. Camera are baie proprie.
Pensiunea este administrată de Putu, fiul cel mare al proprietarilor. Până de curând a locuit în Denpasar, unde a studiat economia. S-a întors în orașul natal pentru a-și începe propria afacere. Unchiul său este șoferul care îi duce pe turişti în excursii. Verișorii sunt responsabili de păstrarea curățeniei și de gătit. Mama lui Putu ajută şi ea în bucătărie. Construcția a încă două camere este aproape gata. Acestea vor include o terasă mare cu vedere la vulcan și lac. Putu plănuiește să construiască mai departe un restaurant de sticlă pentru oaspeți. Zona este împânzită de muște. Nu există niciun loc ȋn care să mănânci sau să-ţi petreci timpul departe de muşte.
Recunoștință
Viața de zi cu zi aici este o sumă de ritualuri. În fiecare zi, mama lui Putu depune ofrande în fața casei. Acestea se numesc canang sari. Sunt mici coșuri umplute cu flori, gustări și tămâie aprinsă. Este modul în care balinezii își arată recunoștința față de zei.
Seara ne adunăm pe terasa aflată între camerele pentru oaspeți, bucătărie și locuinţa gazdelor. Stau aici cu Putu și familia sa aproape în fiecare zi. Mă învață cum să spun „bună dimineața”, „mulțumesc” sau „o zi bună” în balineză. Ni se alătură și alți oaspeți. Un cuplu în vârstă din Singapore este trist că vremea nu este bună și că au avut parte doar de nori gri în vârful vulcanului. O tânără din Grecia ne îndeamnă să vizităm Nusa Penida, iar un francez care călătorește și lucrează de la distanță se gândește serios să se mute în Bali.
Ospitalitatea lui Putu și a familiei sale ȋmi depăşeşte toate aşteptările. Dacă ȋţi este sete, spune-mi mie sau colegilor mei și ȋţi vom face cafea sau ceai. Dacă ȋţi este foame, ȋţi vom găti orice doreşti. Dacă ceva ȋn cameră nu funcționează, spune-mi. Vom repara, zice Putu. Eşti oaspetele meu, eşti în casa mea.
Zeci de terase, un singur peisaj
Batur – totul în Kintamani se învârte în jurul acestui cuvânt. Este numele vulcanului activ din zonă. La poalele sale se află cel mai mare lac de pe insulă – Lacul Batur. Sute de oameni vin în fiecare zi în Kintamani. Dar nu stau mult. Petrec cel mult una sau două nopți. Urcă în vârful vulcanului și pleacă mai departe. Cei care nu vor să se epuizeze se pot bucura de priveliștea de la terasele cafenelelor de pe strada Raya Penelokan. Există chiar și un Starbucks!
O zi în Kintamani este de ajuns. Am auzit asta de la un prieten în prima mea zi în Bali. Nu ai de ce să rămâi! Pleci din Ubud după miezul nopții, urci pe vulcan înainte de răsărit și te ȋntorci în Ubud înainte de prânz. Nu este nimic de făcut acolo în afară de vulcan, mi-a spus un altul. Bine că nu i-am ascultat pe niciunul dintre ei.
Wayan
Să mă deplasez prin sat este o problemă pentru mine. Nu am permis de conducere, așa că nu am închiriat un scuter. În zonă nu există servicii precum Gojek sau Grab, care sunt similare cu Uber. Unchiul lui Putu, Wayan, ȋmi vine ȋn ajutor şi ghidul meu. Mi se pare că toți cei pe care îi întâlnesc în Bali se numesc Wayan. Mai târziu aflu că balinezii își numesc copiii în ordinea nașterii lor. Primul copil – Wayan, al doilea – Made, al treilea – Nyoman, al patrulea copil – Ketut. Ce se întâmplă dacă se naște un al cincilea copil? Coada începe din nou, iar numele lui este tot Wayan!
Wayan conduce de ani de zile expediții la vulcan. Știe care sunt cele mai interesante trasee și cele mai bune puncte de belvedere. Într-o dimineață ne trezim la 4 pentru a ajunge la unul dintre ele și a vedea răsăritul soarelui. În vârf găsim un grup de fete care practică yoga în lumina razelor portocalii. Pe măsură ce efortul lor crește, crește și intensitatea culorilor de pe cer. În timp ce soarele ieșea dintre nori, o femeie în vârstă a urcat și ea pe munte. În mijlocul pustietății, de nicăieri, scoate termosuri cu apă caldă și cești colorate. Începe să vândă ceai și cafea. În stil balinez, bineînțeles, cu zaț pe fundul ceştii.
Pentru că mă aflu ȋn Bali, încerc una dintre cele mai scumpe cafele din lume. Am vizitat o plantație unde am asistat la prepararea faimosului Kopi Luwak – un tip de cafea preparată din boabe colectate din excrementele unui animal numit civetă de palmier. Și când te gândești că 100g din această cafea costă peste 300 de lei… Nu mi-a plăcut Kopi Luwak. Este prea acră. Prefer cafeaua mai dulce, cu avocado.
Lasă Bali să te uimească
Wayan îmi pune boabe de orez pe frunte, între ochi. Balinezii cred că acest lucru aduce noroc și prosperitate. Înainte de a intra în templu, mă îmbrac cu un sarong. Acoperirea șoldurilor și a picioarelor este obligatorie atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Am ajuns la Pura Ulun Danu Batur. Este al doilea cel mai important templu din Bali. Inițial, a fost distrus de erupția vulcanului Batur în 1926. La câteva zile după erupție, localnicii au decis să-l reconstruiască.